Asta-i viaţa!

   Să vii de la lucru prăfuit ca din moară, ars de soare de nu te vezi la umbră, negru ca tăciunele cum spunea bunica, dai o fugă prin piaţă să iei roşii d'alea bune, mari şi zemoase de-ţi umplu gura de savuare, iei un buchet de flori de câmp pentru ea (oricine ar fi ea) şi pleci agale spre casă.
   Nu-i asta împlinire de om simplu?! Să te lovească puhoiul de căldură din casă, arunci totul de pe tine şi te leşini sub apa rece de la duş, de parcă ai descoperit un izvor.
   Ud, invelit neglijent cu un prosop, aşezi bunatăţile pe masă: roşii, castraveţi, cascaval de casă afumat cu esenţa de lemn de cireş, şuncă de casă făcută în afumătoarea nouă a tatei şi pâine caldă de la stat în soare. Mai nişte sare'n bucate' şi aia-i povestea!

   Da' salaru-i mic ori întârziat şi pielea doare de la muncă, în piaţă până şi cea mai schizofrenică băbuţă are legume tot cu îngrăsăminte şi soi importat de la turci. Sub duş îţi aminteşti de datoria de la întreţinere şi când mănânci vezi că iar trebuie şters praful. Iar florile sunt, da' ea nu-i! Asta-i viaţa!